Aproximativ 50 tone deşeuri oprite la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădalc II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad nu au permis intrarea în ţară a trei mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a trei automarfare înmatriculate în România conduse de trei cetățeni români.

Aceștia transportau 49.436 kilograme deșeuri, constând în diverse bunuri (pilitură și șpan neferos, componente demontate din panouri fotovoltaice, calculatoare, îmbrăcăminte second-hand și accesorii pentru autoturisme din dezmembrări), bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Italia și Danemarca pentru diferite firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean  Bihorși Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentaților Protecției Consumatorului Bihor și Arad stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri.În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

  • Aproximativ 50 tone deşeuri oprite la intrarea în țară
  • Aproximativ 50 tone deşeuri oprite la intrarea în țară
  • Aproximativ 50 tone deşeuri oprite la intrarea în țară

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe