Deşeuri din Danemarca, Germania și Ungaria, oprite la Borș II și Nădlac II. Peste 100 de tone de diverse bunuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a șapte automarfare încărcate cu peste 100 tone de deșeuri. Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Borș II și Nădlac II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a șapte automarfare conduse de trei cetățeni români și patru cetățeni maghiari. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii,îmbrăcăminte, textile, mobilă second-hand, fier, oțel și metale neferoase de la diferite societăți comerciale din Danemarca,Germania și Ungaria pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 116.598 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport.

  • Deşeuri din Danemarca, Germania și Ungaria, oprite la Borș II și Nădlac II. Peste 100 de tone de diverse bunuri
  • Deşeuri din Danemarca, Germania și Ungaria, oprite la Borș II și Nădlac II. Peste 100 de tone de diverse bunuri

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe