Recomandări de trafic la trecerea frontierei Pentru informarea dumneavoastră cu privire la situația din punctele de frontieră, consultaţi aplicaţia TraficOnline de pe site-ul Poliţiei de Frontieră

Ne aflăm în plin sezon estival şi se apropie minivacanța de Sfânta Maria, prilej pentru mulți cetățeni români de a călători în afara granițelor ţării, sens în care, având la bază experienţa de acum două săptămâni, când prin punctele de frontieră de la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au trecut peste 300.000 de persoane, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară, ne așteptăm și de această dată la o creștere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei.

În acest context, Poliția de Frontieră Oradea continuă să aplice măsurile aflate în competenţa instituţiei, dispuse încă de la începerea sezonului estival pentru asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului rutier, a fost suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor documentelor de călătorie. În această perioadă, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, aproximativ 450 de poliţişti de frontieră, vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.

Va fi folosită la maximum infrastructura punctelor de trecere a frontierei, iar în limita configuraţiei acestora, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

Menţionăm că, formalităţile de frontieră specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statului vecin în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate şi totodată cu repectarea metodologiei de lucru.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru supravegherea sporită a frontierei de stat, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Recomandări adresate participanţilor la traficul transfrontalier:

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere de la frontiera cu Ungaria, vor fi PTF Borş şi Nădlac II,  recomandăm călătorilor, utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise la frontiera româno-ungară, unde sunt operaţionale 12 puncte de trecere, după cum urmează:

  • pe raza jud. Timiş:
    • P.T.F. Cenad – Kiszombor
  • pe raza jud. Arad:
    • P.T.F. Nădlac - Nagylak
    • P.T.F. Nădlac II - Csanadpalota
    •  P.T.F. Turnu - Batonnya
    •  P.T.F. Vărşand - Gyula
  • pe raza jud. Bihor:
    • P.T.F. Salonta - Mehkerek
    • P.T.F. Borş – Artand
    • P.T.F. Bors II- Nagykereki
    • P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany
    • P.T.F. Săcuieni - Letavertes
  • pe raza jud. Satu Mare:
    • P.T.F. Urziceni - Vallaj
    • P.T.F. Petea – Csengersima

Tot la graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 08.00-18.00, ora României, sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei ocazionale. Acestea sunt amplasate în judeţele Bihor, Arad şi Satu Mare şi pot fi utilizate de către cetățenii care au domiciliul în zona adiacentă frontierei de stat, după cum urmează:

  • judeţul Bihor -
  • P.T.F Roșiori, P.T.F. Cheresig si P.T.F. Voivozi;
  • judeţul Arad 
    • P.T.F. Iermata Neagra, P.T.F. Grăniceri, P.T.F. Variașu Mic si P.T.F. Nădlac III;
  • judeţul Satu Mare
    • P.T.F.  Bercu, P.T.F. Peleş si P.T.F. Horea.

De asemenea, pentru evitarea aglomerărilor şi pentru scurtarea timpului de control, Poliţia de Frontieră Oradea recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate,

În ceea ce priveşte călătoria minorilor, deoarece ne aflăm în vacanţa de vară, recomandăm părinţilor ca, înainte de plecare, să consulte condiţiile de călătorie în străinătate pentru minorii cetăţeni români, disponibile pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, astfel încât să fie evitate situaţiile neplăcute în care acestora nu li se permite ieşirea din ţară.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție, pe pagina de internet  a instituţiei noastre, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă  situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp.

Pentru informații suplimentare, privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră, cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

Totodată, apelăm la înţelegerea tuturor celor care tranzitează frontiera în această perioadă, cu menţiunea că se depun toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

  • Recomandări de trafic la trecerea frontierei Pentru informarea dumneavoastră cu privire la situația din punctele de frontieră, consultaţi aplicaţia TraficOnline de pe site-ul Poliţiei de Frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe