Bărbat din Bangladesh, depistat cu document portughez la P.T.F. Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un bărbat din Bangladesh care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, prezentând la control un document portughez care aparţinea altei persoane.

În data de 20.02.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autoturism înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate, eliberată de autoritățile din Portugalia.

Cu ocazia verificării documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţean din Bangladesh, în vârstă de 28 de ani.

Lucrătorii noştri au iniţiat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe