Cetăţean sârb depistat la PTF Nădlac II cu documente false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanapalota  au depistat un cetăţean sârb care s-a legitimat folosind o carte de identitate emisă de autoritătile din Slovenia falsă.

În data de 07.07.2019, în jurul orei 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanapalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră,  cetăţeanul sârb M.A., în vârstă de 38 de ani, în calitate de pasager într-un autocar, înmatriculat în România.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă cartea de identitate şi un permis de conducere, având însemnele autorităţilor din Slovenia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Cu privire la cele constatate bărbatul în cauză a declarat că a obţinut documentele în urmă cu şapte ani, de la persoană necunoscută din Franţa, în schimbul sumei de 600 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de persoana în cauză, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe