Urmărit internațional, depistat în P.T.F. Cenad

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, urmărit internațional, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă agravantă.

În data de 07.07.2018, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul român O.A., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Timiș, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Franța.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile din Luxemburg. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de 10 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă agravantă.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză, aceasta fiind predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe