Poliţiştii de frontieră timișeni au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român pe numele căruia era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea unei infracțiuni de amenințare și distrugere.
În data de 17.06.2018, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul român M. G., în vârstă de 51 de ani, domiciliat pe raza judeţului Alba.
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare și distrugere, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză, aceasta fiind predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.