Un sârb și un iranian, opriți la frontiera cu Ungaria


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, jud. Timiş, au depistat un sârb și un iranian, solicitanţi de azil în ţara noastră, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 12.08.2017, in jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat, în apropierea localității de frontieră Cenad, două persoane, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria.

Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost conduse la sediul PF pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt doi bărbați, unul din Iran, în vârstă de 40 de ani și un sârb în vârstă de 26 de ani. Aceștia erau solicitanţi de azil în România și au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

  • Un sârb și un iranian, opriți la frontiera cu Ungaria

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe