Țigări de contrabandă confiscate de polițiștii de frontieră severineni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți au depistat o femeie care transporta aproximativ 500 de pachete cu țigări de contrabandă pe care urma să le comercializate ilegal în Drobeta Turnu Severin.       

În ziua de 11.08.2018, ora 10.30,poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți au organizat o acțiune, în baza unor informații, pe linia combaterii traficului cu produse accizabile.

În urma efectuării acțiunii, în zona Piața Lucian, a fost depistată T.E., în vârstă de 43 de ani, care deținea într-un sac de culoare neagră, cantitatea de 500 de pachete cu ţigări marca Ashima, fără marcaje fiscale. Femeia a declarat că intenţiona să comercializeze ţigările pe piaţa neagră de desfacere din municipiul Drobeta Turnu Severin.      

Ţigările, în valoare totală de 6000  de lei, au fost confiscate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe