Peşte transportat fără documente legale, confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa - judeţul Mehedinţi au confiscat aproximativ 45 kilograme peşte, diferite specii, pe care trei cetăţeni români le transportau în condiţii improprii şi fără a deţine documente legale.

În data de 05.08.2018, ora 09.50, în cadrul unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa, judeţul Mehedinţi, au oprit pentru control pe comunicația DN 57, ce leagă Moldova Nouă de Orșova,  un autoturism marca Dacia, în care se aflau trei persoane de sex masculin.

La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj, cantitatea de 44,7 kilograme peşte, transportată în condiţii improprii, în saci de plastic. Cantitatea de pește aparținea celor trei bărbați, cetăţeni români cu vârste cuprinse între 49 și 56 ani, domiciliați pe raza judeţului Argeș, pentru care cei în cauză nu au putut prezenta documente de provenienţă.

Peştele a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializarea ilegală a peştelui ori deţinerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale.

  • Peşte transportat fără documente legale, confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe