Peşte confiscat de poliţiştii de frontieră de la Berzasca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berzasca - I.T.P.F. Timişoara au depistat un cetăţean român care deţinea şi comercializa peşte fără documente legale.

În data de 05.12.2018, în jurul orei 09.50, o patrulă a poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berzasca, aflată în misiune pe D.N. 57, a oprit  pentru control pe raza localităţii Berzasca, județul Caraș Severin, un autoturism marca Toyota Hilux. Autoturismul era condus de un bărbat, cetățean român, în vârstă de 44 ani, domiciliat pe raza judeţului Mehedinţi.

La controlul efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au depistat cantitatea de 30 kg peşte, specia somn, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de provenienţă. Bărbatul a declarat că l-a achiziţionat de la o persoană, domiciliată în localitatea Liubcova, pentru consum propriu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi comercializare a peştelui fără documente legale, iar cantitatea de peşte în valoare de 600 lei a fost ridicată în vederea confiscării, fiind predată unei societăţi comerciale de profil, conform legislaţiei în vigoare.

  • Peşte confiscat de poliţiştii de frontieră de la Berzasca
  • Peşte confiscat de poliţiştii de frontieră de la Berzasca
  • Peşte confiscat de poliţiştii de frontieră de la Berzasca

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe