Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean român, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, pentru autoturismul pe care îl conducea.
Ieri, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Fabian B., în vârstă de 49 de ani, având domiciliul pe raza județului Caraș- Severin. Acesta era la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un document care avea însemnele asemănătoare unui permis de conducere englezesc. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control de la un conaţional, în schimbul sumei de 400 de euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.