Cetăţeni români depistaţi cu documente false la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara au depistat doi cetăţeni români care au prezentat la controlul de frontieră, pentru maşinile pe care le conduceau, taloane de inspecţie periodică false.

În data de 15.01.2016, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară,  cetăţeanul român Sorin L., în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Mehedinţi, conducând un autoturism marca Citroen C5, înmatriculat în Bulgaria.  

În urma verificării documentelor maşinii, având suspiciuni cu privire la autenticitatea talonului de inspecţie tehnică periodică, care purta însemnele autorităţilor bulgare, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că documentul este fals.

Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Orşova, județul Mehedinți, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţile de frontieră, cetăţeanului român Nelu M., în vârstă de 41 de ani, domiciliat pe raza judeţului Mehedinţi, care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

La verificarea documentelor maşinii, având suspiciuni referitoare la autenticitatea talonului pentru inspecţia tehnică periodică, care purta însemnele autorităţilor bulgare, au efectuat verificări suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că documentul este fals.

În ambele cazuri, conducătorii auto au declarat că nu sunt proprietarii autoturismelor şi nu aveau cunoştinţă despre faptul că documentele erau false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe