Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad – I.T.P.F. Timişoara au depistat şi predat autorităţilor competente un cetățean bulgar pe numele căruia era emis, de către autoritățile din Austria, un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății.
Ieri, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară, cetăţeanul bulgar D. M., în vârstă de 45 de ani, pasager într-un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile din Austria, în aceeași zi. Persoana în cauză avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății.
Bărbatul a fost predat de către poliţiştii de frontieră unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.