Palestina
-
Palestina nu deține un sistem propriu de eliberare a vizelor. Astfel, pentru intrarea în acest stat, nu este necesară îndeplinirea unor formalităţi de solicitare a vizei.
Pe teritoriul Palestinei se poate intra din Egipt, Israel şi Iordania, motiv pentru care cetăţenii români care doresc să călătorească în Palestina trebuie să verifice în prealabil, după caz, şi condiţiile de intrare în aceste trei state specificate.
La data de 19 iulie 2014 a intrat în vigoare Acordul între Guvernul României şi Guvernul Palestinei cu privire la eliminarea obligaţiei vizei pentru titularii de paşapoarte diplomatice.
În cazul în care se menționează că scopul călătoriei este deplasarea în Teritoriile Palestiniene, este posibil ca autoritățile israeliene să nu permită accesul prin Aeroportul Ben Gurion.În acest caz, autoritățile israeliene pot aplica, în pașaport, o ștampilă cu mențiunea “Doar Iudeea și Samaria” (Judea and Samaria only). În cazul în care aveți aplicată această ștampilă în pașaport, nu vă veți putea deplasa în Ierusalimul de Est sau în Israel.