O echipă comună de control, formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, a descoperit o sumă impresionantă de bani – echivalentul a 1.400.000 de dolari – ascunsă pe corpul a două persoane care încercau să intre în România.
Ieri, 14 iunie 2025, în jurul orei 19:50, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat la controlul de frontieră, deplasându-se pe jos, două persoane – un bărbat în vârstă de 49 de ani, cetățean ucrainean și soția acestuia, o femeie de 39 de ani, cu dublă cetățenie, româno-ucraineană.
În baza unei suspiciuni justificate, echipa comună de control a efectuat un control amănunțit asupra celor două persoane, fiind descoperite cu această ocazie sume importante de bani ascunse pe corpul celor două persoane.
Astfel, asupra bărbatului au fost găsiți 810.000 de dolari americani, în timp ce asupra femeii au fost identificați 590.000 de dolari americani. Niciuna dintre sume nu fusese declarată conform prevederilor legale în vigoare privind introducerea în țară a numerarului în valută sau în monedă națională.
Conform procedurilor legale, întreaga sumă a fost reținută în vederea continuării cercetărilor, iar cele două persoane au fost sancționate contravențional de către Biroul Vamal Siret cu câte 15.000 de lei fiecare.
Reamintim că introducerea în țară a sumelor mai mari de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă valută) fără declarare este interzisă și atrage sancțiuni, inclusiv confiscarea sumelor nedeclarate.
Poliția de Frontieră Română reiterează importanța respectării reglementărilor vamale și încurajează cetățenii să se informeze corect înainte de a călători în/din România.