Valori de trafic crescute la automarfare, la graniţa cu Ungaria 

Ca urmare a restricțiilor impuse de autoritățile maghiare cu privire la circulația vehiculelor de transport marfă pe teritoriul Ungariei în fiecare sfârşit de săptămână (sâmbătă, 24.10 - ora 23.00 – duminică,  25.10.2020 ora 23.00), în prezent,  pe sensul de ieşire din ţară, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se constată o creştere a numărului de automarfare prezente la control. Acest fapt  a determinat mărirea timpului de aşteptare pentru acest tip de mijloace de transport, în mod special la PTF Nădlac II.

Precizăm că, de la ridicarea restricțiilor (25.10, ora 23.00), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad şi Bihor, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru aproximativ 3.600 de automarfare, dintre care aproximativ 2.800 numai pe sensul de ieşire din ţară.  

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Astfel, a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire,  în P.T.F. Nădlac II, fiind deschise şase artere de control, în PTF Nădlac două artere pentru acest tip de mijloace de transport, iar în PTF Vărşand se lucrează pe 3 artere pentru camioane. De asemenea, pe raza judeţului Bihor traficul se derulează prin PTF Borş unde sunt disponibile 3 artere deschise pe sensul de ieşire, PTF  Borş II-2 artere, iar în judeţul Satu Mare prin PTF Petea - 2 artere.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.

Menţionăm faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

  • Valori de trafic crescute la automarfare, la graniţa cu Ungaria 

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe