Urmărit general, depistat la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au identificat şi predat autorităţilor competente un bărbat din judeţul Suceava, căutat de autorităţile române pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

În data de 06.08.2018, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român A.I., în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.

În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, acesta având de executat o pedeapsă de 6 luni de închisoare.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe