Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, un cetăţean din Kosovo care a încercat să iasă ilegal din România, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
În data de 05.11.2017, în jurul orei 19.30, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Borş, județul Bihor, au depistat un bărbat care se deplasa pe jos, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, spre Ungaria.Persoana, care nu își justifica prezența în zona de frontieră, a fost dusă la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş pentru cercetări.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetăţeanul Ajdin M., din Kosovo, în vârstă de 25 de ani. Tânărul a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu intenţia de a ajunge în Germania.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.