Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, pe comunicația Turnu-Variasu Mic, 18 cetăţeni din Irak și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară înmatriculată în România.
În data de 28.09.2023, ora 21.20, pe timpul executării misiunilor specifice, în zona de competenţă a Sectorului Poliției de Frontieră Turnu, poliţiştii de frontieră arădeni au oprit pe comunicația Turnu-Variasu Mic, o autoutilitară înmatriculată în România și condusă de un cetățean român, având ca pasager un cetățean sirian.
În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, colegii noștri au descoperit, ascunși în mijlocul de transport, 18 cetățeni străini. Persoanele au fost conduse la sediul sectorului unde, în urma verificărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni din Irak și Siria.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.