Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu peste 23 tone de deşeuri, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui automarfar înmatriculat România și condus de un cetăţean român. Acesta transporta 23.326 kilograme deșeuri de metale neferoase, bunuri care proveneau de la o societate comercială din Anglia, pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu care au stabilit faptul că șoferul nu deține documentele complete necesare importului de deșeuri, în consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.