Peste 100 tone deşeuri oprite la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului  Arad și Bihor nu au permis intrarea în ţară a opt mijloace de transport încărcate cu anvelope, îmbrăcăminte second-hand, donații, mobilier uzat și ajutoare umanitare considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

În acest weekend, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II  și  Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean  Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Arad și Bihor au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a șapte automarfare si a unei autoutilitare înmatriculate în România și Belgia, conduse de cetățeni români si un cetatean italian.

Aceștia transportau, în total 101.867 kilograme deșeuri, bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Germania, Danemarca, Belgia,  Ungaria si Suedia pentru  firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean   Arad și Bihor  din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentaților Protecției Consumatorului Arad și Bihor stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri. În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

  • Peste 100 tone deşeuri oprite la intrarea în țară

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe