Patru cetăţeni străini depistați de polițiștii de frontieră arădeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat patru cetăţeni din Tunisia și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi într-un automarfar încărcat cu generatoare.

În data de 16.09.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, generatoare pentru o societate comercială din Olanda.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, doi cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan.

Astăzi dimineață, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat în apropierea terminalului de marfă situat pe sensul de ieșire din țară, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Tunisia.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe