Patru autovehicule căutate de autorități, descoperite de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Borș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș, Nădlac I și Nădlac II au descoperit la controlul de frontieră trei autoturisme, precum și un tractor marca Class, în valoare totală de peste 301.000 lei, căutate de către autorităţile din Germania și Franța.

La data de 13.02.2021, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorca, înmatriculat în România. Acesta transporta în semiremorcă un tractor marca Class.

În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că tractorul transportat figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de către autorităţile din Franța la data de 04.07.2020.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a preluat tractorul din Franța pentru a-l transporta pe teritoriul României şi nu știa că acesta ar fi fost căutat de către autorităţi.

O oră mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania la data de 05.02.2021. Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că tatăl său a cumpărat mașina din Germania şi nu știa că aceasta ar fi fost căutată de către autorităţi.

În  același punct de frontieră, dar în cursul zilei de astăzi, polițiștii de frontieră  au efectuat formalitățile asupra unui cetățean român, în vârstă de 41 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Germania. În urma verificărilor suplimentare efectuate cu privire la autovehiculul în cauză, s-a constatat faptul că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de către autorităţile din Germania. 

Un caz similar s-a înregistrat, în data de 13.02.2020, și la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde polițiștii de frontieră au identificat un autoturism marca Audi A7, aflat in atentia autotităților. Masina, înmatriculată în Germania, era condusă de un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, iar la control s-a constatat faptul că figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile germane.   

În toate cele patru cazuri, autovehiculele, în valoare totală de  301.400  lei, au fost indisponibilizate, în cauză poliţiştii de frontieră efectuând cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Patru autovehicule căutate de către autorități, descoperite de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Borș
  • Patru autovehicule căutate de către autorități, descoperite de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Borș
  • Patru autovehicule căutate de către autorități, descoperite de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Borș
  • Patru autovehicule căutate de către autorități, descoperite de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Borș

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe