Opt tineri din Afganistan, opriţi la frontiera cu Ungaria


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Girișu de Criș - judeţul Bihor au depistat opt tineri din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în vestul Europei.

În data de 10.02.2020, în jurul orei 22.40, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Girișu de Criș - I.T.P.F. Oradea au depistat, în zona de responsabilitate, opt persoane de sex masculin, cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în apropierea graniţei.

Acestea au fost oprite pe raza localității Tărian, la aproximativ 1.000 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, în timp ce se deplasau pe jos spre Ungaria, fiind conduse la sediul Sectorului P.F. Girișu de Criș pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt opt tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, toți sunt solicitanți de azil în țara noastră. Aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în state din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei tinerilor afgani, iar în cauză efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Opt tineri din Afganistan, opriţi la frontiera cu Ungaria

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe