Opel Astra Wagon căutat de autoritățile germane, descoperit la P.T.F. Borş

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a  Frontierei Borş au descoperit un autoturism marca Opel Astra Wagon, în valoare de aproximativ 2.500 de euro, care era semnalat ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania.

În data de 13.07.2017, ora 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice cetăţeanul polonez Andrei S., în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în Polonia, conducând autoutilitara marca Peugeot şi platforma pe care transporta un autoturism marca Opel Astra Wagon, an de fabricație 2010, înmatriculat în Germania.

Împreună cu acesta călătorea cetăţeanul român Flavian S., în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în Hunedoara, proprietarul autoturismului.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în baza de date, polițiștii de frontieră au constatat că autovehiculul figura ca “bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania în data de 09.03.2017.

Conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă de alerta implementată de autorităţi  și că, în calitate de șofer, trebuia să transporte autoturismul în România.

Proprietarul autoturismului a declarat că acesta fusese achiziționat  de pe un site de profil polonez, plătind suma de 1.700 euro şi nu avea cunoştinţă că este căutat de autorităţi.  

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire pentru Flavian S., iar mijlocul de transport, în valoare de aproximativ 2.500 de euro, a fost indisponibilizat la sediul I.T.P.F Oradea până la finalizarea cercetărilor.

  • Opel Astra Wagon căutat de autoritățile germane, descoperit la P.T.F. Borş
  • Opel Astra Wagon căutat de autoritățile germane, descoperit la P.T.F. Borş

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe