Polițiștii de frontieră arădeni și orădeni împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 și lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara au întocmit o lucrare penală și au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acțiuni în cooperare cu autoritățile maghiare, pe căile de comunicație din apropierea frontierei româno-ungare.
Din nou, activitatea s-a axat pe combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cursul zilei de marți, 06 mai a.c., între orele 10:00 și 14:00, pe autostrada A1, în zona fostului punct de trecere a frontierei Nădlac II, s-a desfășurat o acțiune a polițiștilor de frontieră arădeni care își desfășoară activitatea în cadrul sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac, Curtici și Vărșand, STPF Arad și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1, lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara și cu autoritățile de frontieră din Ungaria, din cadrul Reprezentanței Kiszombor și al Serviciului de control în adâncime Nagylak – Szeged. Și de această dată, în cadrul activității s-a urmărit combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.
În cadrul activității, echipele mixte au verificat - folosind aplicația eDAC - aproximativ 330 persoane și 270 mijloace de transport. Au fost descoperite mai multe nereguli, fiind întocmită o lucrare penală și aplicate 26 de sancțiuni contravenționale.
Un caz reprezentativ al acestei acțiuni l-a reprezentat cel în care lucrătorii noștri au descoperit mai multe produse susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, într-un autovehicul, condus de un cetățean suedez. Printre bunurile descoperite s-au regăsit produse farmaceutice dar și articole vestimentare, de marochinărie și parfumuri.
Bunurile în cauză au fost indisponibilizate, iar pe numele persoanei a fost întocmită o lucrare penală pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și două certificate de înmatriculare.
Polițiștii de frontieră arădeni, în cooperare cu autoritățile române, dar și maghiare, vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, în proximitatea frontierei de stat, în scopul combaterii infracționalității transfrontaliere și pentru menținerea siguranței și ordinii publice.