Femeie căutată de autoritățile din Spania, depistată la P.T.F. Nădlac-Nagylak

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o persoană pe numele căreia era emis un mandat european de arestare.

În data de 19.07.2017, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Nicoleta B., în vârstă de 21 de ani, din judeţul Tulcea.

În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tinerei era emis, de către autoritățile spaniole, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie.

În acest caz, persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe