Doisprezece cetăţeni din Irak şi Turcia, depistați ascunşi într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar încărcat cu role din material cauciucat, doisprezece cetăţeni străini, care încercau să iasă ilegal din ţară.

În data de 14.01.2020, în jurul orei 07.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc Y.O., în vârstă de 32 ani, conducând ansamblul rutier format din cap tractor cu semiremorca, înmatriculate în Turcia. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta role din material cauciucat pe ruta Turcia-Ungaria.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul compartimentului marfă, au fost descoperite ascunse, printre bunurile transportate, doisprezece persoane.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Irak şi Turcia, şapte bărbați, o femeie şi patru minori. Adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, iar minorii între 14 şi 17 ani, fiind solicitanţi de azil în România şi intenţionau să ajungă în Marea Britanie.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii descoperiţi ascunşi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.    

  • Doisprezece cetăţeni din Irak şi Turcia, depistați ascunşi într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II
  • Doisprezece cetăţeni din Irak şi Turcia, depistați ascunşi într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II
  • Doisprezece cetăţeni din Irak şi Turcia, depistați ascunşi într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe