Doi cetățeni depistați fără drept de a conduce

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac și Vărșand au depistat în trafic doi bărbați – cetățeni români – care nu aveau dreptul legal de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac și Vărșand au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestor acțiuni, au fost oprite pentru control două autoturisme, înmatriculate în România, conduse de către doi cetățeni români în vârstă de 45, respectiv 46 de ani.

Cu ocazia controlului, pe lângă documentele de călătorie, persoanelor li s-a solicitat și permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că persoanele figurează cu dreptul de a conduce ca fiind suspendat, sens în care au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe