Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, doi cetăţeni din Kosovo care au încercat să iasă ilegal din Romania, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
În data de 30.09.2017, în jurul orei 21.30, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Borş, județul Bihor, au depistat doi bărbaţi care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.
Persoanele, care nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş pentru cercetări.La verificări s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Kosovo, în vârstă de 29, respectiv 43 de ani, ei declarând că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu intenţia de a ajunge în Suedia.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.