Doi albanezi opriți la frontieră din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, doi cetăţeni albanezi care au încercat să iasă ilegal din Romania, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Aseară, în jurul orei 21.30, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul S.P.F. Vărşand, județul Arad, au depistat doi bărbaţi care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Persoanele, care nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand pentru cercetări.

La verificări s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 32 respectiv 41 de ani, și au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria deoarece aveau interdicție de a intra în Spaţiul Schengen. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Doi albanezi opriți la frontieră din drumul ilegal  spre Spaţiul Schengen

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe