Cetăţean român depistat la volanul unui autoturism radiat din circulaţie, cu certificat de înmatriculare şi numere false 

Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat un cetăţean român din R.Moldova, care conducea un autoturism radiat din circulaţie, cu certificat de înmatriculare şi numere false.

În data de 01.12.2017, în jurul orei 05.18, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Vladimir R., în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în R. Moldova, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă  documentele de identitate, şi certificatul de înmatriculare al autoturismului. Acesta a prezentat un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile din Republica Moldova.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind suscepibil de contrafacere, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări.

Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări, în urma cărora au constatat că autoturismul figurează radiat din Germania începând cu data de 19.07.2017. Totodată, s-a verificat prin Punctul de Contact Comun Galaţi numărul de înmatriculare şi certificatul la autorităţile moldoveneşti, ocazie cu care s-a stabilit că vehiculul nu este înmatriculat în R. Moldova, plăcuţele de înmatriculare aparţin unui alt autovehicul, iar seria certificatului de înmatriculare este atribuită unui alt autoturism. 

Faţă de cele constatate, Vladimir R. a declarat că a cumpărat maşina dintr-un service auto neautorizat din Polonia.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi conducere  pe drumurile publice a unui vehicul  neînmatriculat. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe