Cetăţean român depistat la volanul unui autoturism cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Salonta au depistat un cetăţean român, la volanul unui autoturism, care folosea un permis de conducere slovac fals.

În data de 12.03.2019, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Salonta, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român B.I., în vârstă de 41 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate un permis de conducere și un permis de ședere cu însemnele autorităţilor din Slovacia.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false. Lucrătorii noştri au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere..

Cu privire la cele constatate bărbatul în cauză a declarat că nu avea cunoştinţă de faptul că permisul de conducere și cel de ședere ar fi fost false. Acesta le-a obţinut din Slovacia, în schimbul sumei de 500 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda  permis  de conducere  şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Cetăţean român depistat la volanul unui autoturism cu permis de conducere fals

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe