Cetăţean român depistat la volanul unui autoturism cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetățean român care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere britanic fals.

În data de 20.02.2018, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac  – Nagylak, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Liviu S., în vârstă de 32 de ani, la volanul unui autoturism marca Citroen, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul specific, tânărului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere care purta însemnele autorităţilor din Marea Britanie.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care persoana în cauză a fost dusă la sediul instituției pentru cercetări. 

Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că nu deține un permis de conducere. A mai relatat că a achiziţionat permisul de conducere românesc în Marea Britanie, contra sumei de 300 de lire, de la o persoană necunoscută.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe