Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, la Punctul de Trecere a Frontierei Săcuieni, un bărbat din România, care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals.
În data de 19.10.2017, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Săcuieni, județul Bihor, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Marius L., în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România.
La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Marea Britanie.Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări, în urma cărora s-a constatat că bărbatul nu deține şi nici nu a deţinut vreodată permis de conducere.Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obținut permisul de conducere în Marea Britanie, plătind suma de 810 lire. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru Marius L., urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.