Cetăţean român cu permis de conducere anulat, depistat în P.T.F. Salonta

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Salonta, județul Bihor, au depistat la volanul unui autoturism, un cetăţean român cu permis de conducere anulat.

În data de 18.02.2019, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Salonta, I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român C.S., în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte documentele de identitate și permisul de conducere.

Astfel, din cercetările efectuate și din declarațiile persoanei, s-a stabilit că acesta are permisul de conducere anulat din cauza unor abateri la regimul circulației pe drumurile publice.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii  de  conducerea unui vehicul cu permis de conducere anulat/retras, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe