Autoturism în valoare de 55.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia, depistat la P.T.F. Borș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Borș au descoperit, în aceeaşi zi în care a fost emisă alerta, un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de 55.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia.

În data de 05.11.2019, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român B.R., în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Cehia, fabricat în anul 2019.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat certificatul de înmatriculare pentru autoturismul în cauză, iar în urma verificărilor, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Cehia în aceeaşi zi.

Cu privire la cele constatate, şoferul a declarat că nu ştia că autoturismul ar fi fost căutat de autorităţi.

Mijlocul de transport, în valoare de 55.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturism în valoare de 55.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia, depistat la P.T.F. Borș
  • Autoturism în valoare de 55.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia, depistat la P.T.F. Borș
  • Autoturism în valoare de 55.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia, depistat la P.T.F. Borș

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe