Autoturism căutat în Danemarca, descoperit la P.T.F. Borş

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au identificat și indisponibilizat un autoturism marca Mercedes A KLASSE, în valoare de 15.000 euro, care figura ca fiind căutat de către autorităţile din Danemarca.

În data de 19.07.2018, ora 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetățean din Danemarca, C. H., în vârstă de 40 de ani, care călătorea cu un ansamblu auto tip platformă, înmatriculat în România, pe care transporta un autoturism marca Mercedes A Klasse.

La controlul de frontieră, bărbatului i-au fost solicitate pe lângă documentele de identitate și documentele mașinii transportate pe platformă. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autoritățile din Danemarca.

Faţă  de  cele constatate, şoferul a declarat că a achiziționat mașina de pe un site, plătind suma de 9.600 euro și a apelat la un prieten ca să-i transporte mașina, pe platformă, din Danemarca în Ungaria. Acesta a mai adăugat că din Ungaria până în România a preluat el platforma şi nu avea cunoştinţă despre faptul că mașina este căutată de către autoritățile din Danemarca.

Autoturismul, în valoare de 15.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

  • Autoturism căutat în Danemarca, descoperit la P.T.F. Borş
  • Autoturism căutat în Danemarca, descoperit la P.T.F. Borş

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe