Autoturism căutat de autorităţile din Bulgaria, descoperit de poliţiştii de frontieră din PTF Borș II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au descoperit un autoturism marca Toyota CHR, în valoare estimată de 25.000 de euro, căutat de autorităţile din Bulgaria.

În data de 09.12.2022, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean estonian, în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Bulgaria. Pentru autoturism, șoferul a prezentat certificat de înmatriculare emis de autoritățile din Bulgaria.

În  baza analizei de risc și  în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Bulgaria, la data de 09 decembrie 2022.

Autoturismul, în valoare estimată de 25.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturism căutat de autorităţile din  Bulgaria, descoperit de poliţiştii de frontieră din PTF Borș II

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe