Acțiuni în sistem integrat pe raza județelor Bihor și Arad. Peste 3.600 de persoane şi mijloace de transport verificate

În cursul zilei de ieri, 17 aprilie 2025, pe raza județelor Bihor și Arad s-au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerii unui climat de siguranță și ordine publică în zona de competență.

Principala activitate a fost axată pe căile de comunicație ce converg dinspre/către punctele de trecere a frontierei cu Republica Ungaria de pe raza județelor Bihor și Arad. Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat cu forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

În cadrul activității, echipele mixte au verificat – folosind aplicația eDAC – peste 3.600 de persoane și mijloace de transport.

Au fost constatate patru infracțiuni pentru fals, uz de fals și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi a fost reținut un permis de conducere.

Astfel de acțiuni în sistem integrat vor avea loc și în perioada următoare, în zona adiacentă frontierei de stat, în scopul combaterii fenomenului infracțional și pentru menținerea siguranței și ordinii publice.

  • Acțiuni în sistem integrat pe raza județelor Bihor și Arad. Peste 3.600 de persoane şi mijloace de transport verificate
  • Acțiuni în sistem integrat pe raza județelor Bihor și Arad. Peste 3.600 de persoane şi mijloace de transport verificate

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe