4 cetățeni din  Irak care încercau să treacă ilegal frontiera, depistaţi de poliţiştii de frontieră de la Borş

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş au depistat în zona de competență, 4 cetăţeni irakieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

În data de 08.05.2017, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Borş, judeţul Bihor, în baza unei informaţii primite, au declanşat o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale, ocazie cu care au identificat, la aproximativ 700 metri de linia de frontieră, 4 persoane de sex masculin, de origine afro-asiatică, care nu-şi justificau prezenţa în zonă.

Drept urmare, polițiștii de frontieră au dus persoanele în cauză la sediul sectorului pentru continuarea verificărilor.

Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni irakieni, solicitanţi de azil în Romania, cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani.  

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră bihoreni au întocmit persoanelor în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe