34 de persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - judeţul Arad au descoperit 34 de persoane din Iran şi Irak, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar.

În data de 02.05.2018, ora 11.40, la P.T.F Nădlac II - I.T.P.F. Oradea s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul bulgar C.B., în vârstă de 51 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, având ca însoţitor pe cetăţeanul francez de origine turcă A.C., în vârstă de 59 de ani. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta paleţi cu serveţele, din Bulgaria pentru o societate comercială din Germania.

Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport.

Astfel, în interiorul camionului au fost descoperite ascunse 34 de persoane, dintre care 19 bărbaţi, opt femei şi şapte minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, iar copiii între 3 şi 7 ani. Verificările preliminare au relevat faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Iran şi Irak, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru a se stabili întreaga activitate infracţională şi identificarea tuturor persoanelor implicate.

  • 34 de persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar
  • 34 de persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar
  • 34 de persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar
  • 34 de persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe