22 de cetățeni străini depistați ascunși într-o autoutilitară


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu, au depistat, ascunși într-o autoutilitară, douăzeci și doi de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Azi dimineață, în jurul orei 03:50, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România. Conform documentelor de însoțire a mărfii, șoferul transporta paleți pe ruta România-Italia.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, douăzeci și doi de cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din diverse state (Sri Lanka, Pakistan, Bangladesh și Egipt), intrați legal în România în baza documentelor personale.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • 22 de cetățeni străini depistați ascunși într-o autoutilitară
  • 22 de cetățeni străini depistați ascunși într-o autoutilitară
  • 22 de cetățeni străini depistați ascunși într-o autoutilitară

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe