Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice în zona de competență. Cu această ocazie, au fost oprite pentru control două autocare, un autoturism și un microbuz, înmatriculate în România și Polonia, conduse de trei cetățeni români și un polonez.
În urma efectuării controlului asupra mijloacelor de transport, au fost depistați în total 14 cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru verificări unde, în urma acestora, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Senegal, Sri Lanka, Afganistan și Irak.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferul autoturismului și cel al microbuzului și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru toți cetățenii străini, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării. De asemenea, competența privind migrația ilegală rămâne în continuare la nivel național pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracționalitate.