
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, un cetățean ucrainean și un cetăţean italian care conduceau două autoturisme folosind permise de conducere false.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, au fost oprite pentru control două autoturisme înmatriculate în Polonia și Austria, conduse de către un cetățean ucrainean, respectiv de către un cetățean italian, în vârstă de 37 și 46 de ani.
La controlul specific, șoferii au prezentat, pe lângă documentele de identitate şi permise de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia și Italia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, acestea fiind false.
Colegii noştri au efectuat cercetări, în urma cărora au constatat că persoanele nu deţin permise de conducere şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca, la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.











