Cetățean român depistat cu dreptul de a conduce suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au depistat în trafic un cetățean român care avea dreptul de a conduce suspendat.

În data de 07.10.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român, în vârstă de 25 de ani.

Cu ocazia controlului, pe lângă documentele de călătorie, persoanei i s-a solicitat și permisul de conducere, însă aceasta nu a putut pune la dispoziție documentul. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce ca fiind suspendat, sens în care a fost condus la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe