Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, în cadrul activităților specifice de control, un cetățean străin care călătorea într-un autoturism având permisul de ședere anulat.
În data de 01.10.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprită pentru control o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de către un cetățean din Sri Lanka, alături de care călătorea în calitate de pasager o persoană din același stat, în vârstă de 38 de ani.
La controlul specific, pasagerul a prezentat pe lândă documentele de identitate și un permis de ședere eliberat de autoritățile din România.
Cu ocazia verificărilor, s-a constatat faptul că documentul prezentat este anulat, sens în care persoana a fost condusă la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.