Acțiuni în sistem integrat pe raza județului Bihor

În cursul zilei de ieri, 22 ianuarie, sub coordonarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, pe raza județul Bihor s-au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerii unui climat de siguranță și ordine publică în zona de competență.

Principala activitate a fost axată pe căile de comunicație ce converg dinspre/către punctele de trecere a frontierei cu Republica Ungaria de pe raza județului Bihor. Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat cu forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și Inspectoratului pentru Imigrări Bihor.

În cadrul activității, echipele mixte au verificat – folosind aplicația eDAC – peste 1.120 de persoane care călătoreau cu aproximativ 467 de mijloace de transport, precum și 422 mijloace de transport marfă.

Au fost descoperite mai multe nereguli și au fost aplicate 81 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 21.892 lei. Totodată, au fost reținute 7 certificate de înmatriculare la regimul rutier.

 Astfel de acțiuni în sistem integrat vor avea loc și în perioada următoare, în zona adiacentă frontierei de stat, în scopul combaterii fenomenului infracțional și pentru menținere a siguranței și ordinii publice.

  • Acțiuni în sistem integrat pe raza județului Bihor
  • Acțiuni în sistem integrat pe raza județului Bihor
  • Acțiuni în sistem integrat pe raza județului Bihor
  • Acțiuni în sistem integrat pe raza județului Bihor
  • Acțiuni în sistem integrat pe raza județului Bihor

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe