Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat intre în țară cu un autoturism, estimat la aproximativ 15.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia.
În data de 05.11.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cetăţean român, la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în luna septembrie a anului curent (26.09.2024).
Drept urmare, autovehiculul (în valoare estimată de aproximativ 15.000 de euro) a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.